Potrivit unui comunicat de marți, semnat de teologul Valentin Guia, organizarea concertului „este picătura care a umplut paharul revoltei și a nemulțumirilor credincioșilor ortodocși cu privire la mai marii Bisericii Ortodoxe”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Întrucât în urma protestului justificat al mai multor preoți, monahi și teologi administrația Mitropoliei Clujului nu a anulat concertul simfonic organizat în Catedrala Mitropolitană, contrar canoanelor Bisercii noastre Sfinte și contrar învățăturii Sfinților Părinți, mai mulți preoți, monahi și teologi cerem de urgență demisia consilierului cultural al Mitropoliei, Bogdan Ivanov, a directorului Radio Renașterea, Paul Siladi, și a decanului Facultății de Teologie, Vasile Stanciu. Considerăm că aceasta este picătura care a umplut paharul revoltei și a nemulțumirilor credincioșilor ortodocși cu privire la mai marii Bisericii Ortodoxe care, în loc să se ocupe de sufletele credincioșilor în această perioadă binecuvântată de Dumnezeu, a Postului Mare, au cu totul și cu totul alte preocupări, contrare menirii lor, numai din dorința de a-și satisface cultul personalității”, se arată în comunicat.
Valentin Guia a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că în timpul pregătirilor pentru concert, care au loc în Catedrala Mitropolitană, s-a perturbat programul de rugăciune din cadrul Postului Mare, iar iconostasul ar fi fost zgâriat de muncitorii care se ocupau de pregătirile pentru repetițiile la concert.
„Iconostasul Catedralei, peretele împodobit cu icoane ce desparte altarul de restul bisericii, este un obiect sfânt, nu se poate așa ceva. Și călugării Catedralei s-au revoltat. Am cerut demisia celor trei reprezentanți ai Mitropoliei, pentru că ei sunt organizatori ai concertului din partea Mitropoliei, iar dirijorul corului de cameră
Opera Națională Română Cluj-Napoca va organiza, miercuri, în premieră absolută, un concert în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, mai mulți preoți și călugări acuzând că, prin acest eveniment, care implică folosirea de instrumente muzicale în lăcașul de cult, se încalcă rânduieli și canoane bisericești.
Dirijorul concertului, Gheorghe Dumănescu, declarase, săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că acest concert va fi o experiență din punct de vedere acustic, pentru că nu s-a cântat niciodată, la Cluj-Napoca, într-un asemenea ambient muzical, într-o catedrală.
Concertul are un scop caritabil, donațiile colectate urmând să fie oferite unei profesoare de religie care este bolnavă.
Intrarea va avea loc pe bază de donație în valoare de 20 de lei, fiind așteptați circa 800 de spectatori.